Home » Cultură » Două tablouri ale unui tânăr pictor român, vândute cu peste 5 milioane de dolari

Două tablouri ale unui tânăr pictor român, vândute cu peste 5 milioane de dolari

Două tablouri ale unui tânăr pictor român, vândute cu peste 5 milioane de dolari
Publicat: 16.11.2016
Un singur artist plastic român, Constantin Brâncuşi a vândut cu peste 1 milion de euro.

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie, cu titlurile „The Bridge” şi „The Flight into Egypt” au fost vândute de casa de licitaţii Christie’s cu peste 5 milioane de dolari, marţi seară, la New York, potrivit site-ului oficial al casei de licitaţii Christie’s.

Tabloul „The Bridge” al pictorului român Adrian Ghenie a fost vândut de casa Christie’s din New York pentru suma de 3,943,500 de dolari, în timp ce pictura „The Flight into Egypt” a fost vândută pentru 1,387,500 de dolari.

În luna octombrie, pictorul român a înregistrat un record absolut. Tabloul ‘Nickelodeon’, pictat de artistul Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la Londra de casa de licitaţii Christie’s, potrivit Business Review.

La începutul anului, tabloul lui Ghenie ‘Self-Portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportret ca Vincent Van Gogh’ (2012) s-a vândut la New York în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby’s pentru 2.59 de milioane de dolari, faţă de valoarea estimată iniţial de 200.000-300.000 de dolari.

Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută, tot la Sotheby’s, pentru 4 milioane de euro.

În anul 2014, pentru „The Fake Rothko”, Ghenie obţinuse (la aceeaşi Sotheby’s) 1,8 milioane de euro.

Un singur artist plastic român, Constantin Brâncuşi a vândut cu peste 1 milion de euro. Recordul absolut al sumei plătite pentru o lucrare a unui artist român este de aproape 30 de milioane de euro pentru sculptura Madame L. R. (la casa de licitaţii Christie’s, în 2009). Lucrarea provenea din colecţia personală de artă Yves Saint Laurent.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia „The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...